A scrie : o metoda speciala de terapie

Scrisul nu este doar o forma de exprimare; si chiar daca ar fi doar o exprimare, stim foarte bine cu totii, macar la nivel intuitiv, ca atunci când  exprimam (prin muzica, pictura desen, miscare, scris sau alte forme artistice) ceea ce exista in lumea noastra interioara, în mintea sau în sufletul nostru, forta exprimarii se transforma intr-un veritabil instrument de vindecare sau cel putin de armonizare, de echilibrare.

 

 

Eu, înainte de avea cea mai firava tangenta cu ceea ce inseamna lumea terapiilor conventionale sau neconventionale, am stiut, cumva, am crezut în adancul sufletului meu ca o cale facila de transformare a tensiunilor interioare în ceva suportabil, ca o modalitate viabila de a ma deconecta de la toxicitatea unor evenimente sau relatii pe care nu le puteam controla, ca o maniera simpla si eficace de a imi clarifica intrebarile si a-mi găsi raspunsurile adecvate este...scrisul.

Acest gest simplu, de a te aseza în fata foii albe de hartie(sau a calculatorului, în varianta moderna) are reale efecte benefice asupra mintii si sufletului si, prin efect de ecou, asupra trupului nostru. Atunci când în tumultul cotidian ne ratacim prea adesea de tot, de toate si mai ales de noi insine, scrisul devine o torta care ne lumineaza drumul catre noi. E un drum insa pe care este nevoie sa ai curajul sa-l parcurgi. Atunci când stiloul începe sa alunece pe hartie ori degetele sa danseze pe tastatura trebuie sa fii constient ca ceva va urma, ca, ,,zarurile au fost aruncate,, , ca la finalul unei pagini vei fi devenit cu mult mai aproape de tine decat erai la inceputul ei. Totul este sa iti asumi sinceritatea absoluta, fara eschive, fara masti, fara evitari sau ezitari. Cand scrii ca sa te regasesti, sa-ti regasesti calea si reperele, iesirea din cadrul sinceritatii te poate conduce intr-un labirint mai încurcat decat cel în care te afli atunci când ai decis sa scrii pentru a te reintalni cu tine.

Cand vorbesc despre scrisul ca terapie, nu fac referire la a scrie poeme ori proza, nu vorbesc despre a scrie literatura, desi este evident ca arta în sine are efectul sau eliberator, detensionant, vindecator. Ma refer aici la a te aseza în fata foii de hartie cu o atitudine deliberata, în care constientizezi ca scriind, vrei sa iti aduci la suprafata umbrele si lucrurile greu de spus, de acceptat, de recunoscut. Ma refer la acea decizie de a fi propriul terapeut, propriul confesor. Scrisul terapeutic poate imbraca forma unui jurnal, în care tu eşti sub lumina propiilor reflectoare în fiecare zi: ce faci, ce primesti, ce dai, ce simti, ce uiti, ce omiti, ce gandesti, ce visezi, ce indraznesti si ce nu.

Un jurnal este o oglinda clara si speciala în care iti poti reflecata chipuri ce nu le cunosti inca, fatete pe care nu banuiai ca te compun. Un jurnal poate fi un aliat în calea devenirii tale autentice, un instrument la indemana, necostisitor si intim, cu ajutorul caruia te poti reconstrui, te poti recreea, te poti redefini...

Tot ce trebuie sa faci este sa iti dedici timp, în fiecare zi, sa scrii în jurnal cu consecventa, atat cat imti nevoie si ceea ce simti nevoia. Lucrurile pe care nu simti nevoia sa le scrii azi ori eviti sa le asterni pe hartie, sunt poate lucrurile care peste o vreme va trebui sa le rezolvi oricum, în alte maniere... Chiar si cand, ,,taci,, intr-un jurnal, acele spatii goale, acele foi lipsa în cronologia jurnalului, pot vorbi multe lucruri despre tine, când vei vrea sa le auzi...

Clara T ♥