Comunicarea prin intermediul...tacerii

Tăcerea face parte din comunicare. Aşa cum putem comunica prin absenta gesturilor, la fel de bine putem comunica prin absenţa cuvintelor. Tăcerea nu înseamnă întotdeauna a nu avea nimic de spus, aşa cum nu întotdeauna a vorbi înseamnă a avea ceva de spus.Sunt momente in care prin tăcere putem sa exprimăm mult mai multe lucruri decât prin cuvinte. De ce alegem uneori tăcerea in locul unui răspuns prin cuvinte? Poate pentru că tăcerea este susceptibilă de ambiguitate, de echivocitate, in mai mare măsura decât cuvintele; oamenii uneori nu au curajul rostirii, si atunci prefera sa înlocuiască cuvintele cu o tăcere sugestivă.

Sunt multe, foarte multe tipuri de tăcere. Vom enumera câteva, pentru a pune în evidentă, dincolo de adevărul că “tăcerea este de aur”, faptul că, uneori, tăcerea poate fi şi element cu consecinţe negative in procesul de comunicare, atunci când nu este înţeleasă sau este necorespunzător gestionata.

Sunt tăceri care ne ajută în comunicare; este tăcerea in timpul căreia îl ascultăm pe celălalt, ori tăcerea din momentele în care ne pregătim un răspuns. Sunt tăceri bine sau prost înţelese, bine sau prost plasate, adecvate sau inadecvate. Sunt tăceri care nu au consecinţe asupra comunicării, decât cel mult sentimentul de jenă, în faţa unei tăceri prea persistente. Sunt însă si tăceri cu grave repercusiuni asupra procesului de comunicare.

Este vorba de acea tăcere care intervine în momentul când cineva aşteaptă un răspuns, răspuns clar; este adevărat, uneori şi tăcerea este un răspuns. Susceptibil însă de echivocitate. Ce poate însemna tăcerea ce înlocuieşte un răspuns verbal? Este o tăcere semnificând acordul sau dezacordul cu interlocutorul? Este o tăcere simbolizând refuzul de a (mai) continua o discuţie? Este tăcerea datorată meditaţiei asupra unui răspuns? Este tăcerea ce se vrea doar o amânare a răspunsului?

Tăcerea nu apare din întâmplare. A spune că ne place tăcerea sau că nu ne este teamă de ea, înseamnă a nu face distincţie între diferitele tipuri de tăcere. Pentru a înţelege acest mod de comunicare, ar trebui să învăţăm să -i vedem diferitele faţete şi să reacţionăm de o manieră diferenţiată în funcţie de acestea.

De exemplu,

(1) tăcerea cuiva care este tensionat, supărat, frustrat, aproape de a izbucni de mânie, este diferită de

(2) tăcerea cuiva care este atent să asculte sau să privească sau care este fascinat de ceea ce se petrece în jurul lui. In aceste două cazuri nu există cuvinte, dar ceea ce se petrece în interiorul acestor persoane în materie de emoţii, de reacţii şi de gânduri este în întregime diferit. Aceste tăceri sunt diferite din motive diferite, dar de asemenea pentru că reacţiile psihologice interne şi expresiile acestor persoane sunt foarte diferite de cele două prezentate anterior.

(3) „Tăcerea de plictiseală” exprimă o „deficienţă” a situaţiei, o evaluare negativă a ceea ce se întâmplă. Ea poate uneori chiar să implice o atitudine de superioritate care îi va ofensa pe ceilalţi. Putem sublinia din nou un tip de tăcere deja menţionat în acest capitol, respectiv

(4) tăcerea care apare pentru că nu mai ştim ce să mai spunem, cea care se întâmplă cu un prieten nou sau în situaţia când ne aflăm în faţa cuiva ce abia ne -a fost prezentat. In timpul acestor întâlniri ne aşteptăm la ceea ce spune fiecare. Tăcerea este teamă şi poate reprezenta un sentiment de jenă, o conştiinţă de sine devenită brusc prea ascuţită.

(5) Există de asemenea tăcerea prezentă atunci când reflectăm la ceva ce ni se spune, şi

(6) tăcerea care exprimă că nu înţelegem ceea ce ni se spune. In primul caz ne ia timp să asimilăm informaţia, în timp ce, în al doilea caz, putem să fim într -o asemenea confuzie, încât nu mai ştim nici măcar ce întrebări să punem pentru a obţine o lămurire.

(7) Tăcerea poate fi una de reverenţă, de respect, de meditaţie sau de contemplaţie. Aceasta se poate produce într -o biserică, în timpul unei rugăciuni, sau pentru că vedem brusc ceva atât de minunat încât „rămânem cu gura căscată” ori profund emoţionaţi.

Există (8) tăcerea „dogmatică”, cea care înseamnă : „nu mai am nimic de spus cu privire la acest subiect”. Ea este total diferită de

(9) tăcerea dintre doi îndrăgostiţi care nu fac altceva decât să se ţină de mână şi care nu simt nevoia să vorbească. Este o tăcere plină de căldură şi complicitate. Este gingaşă, nu simţim nevoia să o rupem, dimpotrivă, vrem să o prelungim, căci reflectă profunzimea relaţiei noastre.

Oamenii care se cunosc bine nu au neapărată nevoie să vorbească pentru a comunica. O privire, un zâmbet le sunt suficiente şi cuvintele nu sunt necesare.

(10) Tăcerea de durere şi de suferinţă este un alt tip. „Ei se priveau unul pe celălalt fără a spune un cuvânt”. Aceasta este o tăcere dificilă. Ştim în mod intuitiv că cuvintele nu pot exprima simpatia şi respectul pe care am vrea să le oferim unei persoane care suferă. Simplu fapt de a fi prezenţi este suficient.

 (11) Tăcerea de sfidare, ostentativă, o specie de tăcere calculată. Aceasta seamănă întrucâtva cu tăcerea copilului care „face nazuri” fără a spune un cuvânt, cu cea a prietenului care nu ne răspunde sau cu tăcerea ce se aşterne într -o sală de curs, spre sfârşitul cursului, când profesorul întreabă:”sunt întrebări?” şi nimeni nu scoate un cuvânt, de teamă că vor declanşa explicaţii ale profesorului care ar depăşi ora de curs.

Această listă a tăcerilor nu este exhaustivă. Există încă multe alte tipuri de tăcere ce pot semnifica diferite lucruri. Ce vrem să facem aici este doar să remarcăm că nu putem privi toate tipurile de tăcere în aceeaşi manieră. Fiecare trebuie interpretată, de fiecare dată. Reacţiile pe care o un tip de tăcere sau altul le suscită sunt de obicei diferite, căci fiecare semnifică ceva anume. Nu răspundem la fel unei tăceri de durere şi suferinţă şi uneia agresive. Cu toate acestea, adesea înţelegem greşit tăcerea cuiva. Interpretăm frecvent tăcerea cuiva ca un semn de mânie, de retragere sau de ostilitate, fără a ţine cont, ori uitând că aceasta poate semnifica cu totul altceva.

Aşadar, reuşita sau eşecul unei comunicări, eficienţa sau ineficienţa ei, implică de multe ori capacitatea de a înţelege cu exactitate semnificaţia tăcerii celuilalt, ori, în lipsa acestei capacităţi, implică discuţii lămuritoare între interlocutori cu privire la sensul tăcerii; altminteri, tăcerea poate duce la grave dezechilibre şi rupturi comunicaţionale.

Clara Toma

 

 

.